Concurs cu premii :P

Se desfăşoară aici , pe blogul meu de Yahoo. Pentru mai multe detalii intră şi tu şi vezi care e treaba (dacă te roade curiozitatea ;)) ).

Enjoy .

Campanie! Acum, aici, pe loc!

Primele impresii de la locul faptei

Dacă vrei să faci un lucru bun şi să ai şi rezultate, trebuie să ştii de unde să apuci problema şi să cunoşti exact locul unde vrei să ajungi. Aşa e şi în cazul campaniilor electorale care au cam început. Ce pot să zic, în afară de micii, berea şi micile atenţii pe care partidele le oferă în timp şi spaţiu real, restul sunt promisiuni pe care o să le uite instant politicienii de astăzi, după ce se vor instala la biroul noului post. Nimic nou până acum.

Oamenii se înghesuie la chestii gratis azi, pe ei îi impresionează mai mult un sac de cartofi şi o sticlă de ulei decât realizările unui om care şi-ar dori, cum spune el, să schimbe ceva şi în plus, cercetările ar arăta că şi poate… Nu ştiu dacă se vede unde bat.

Concret

Azi am fost pe teren, am vorbit cu oameni diverşi, din mediul rural şi din mediul urban, le-am ascultat aceleaşi nemulţumiri pe care le-am auzit mereu şi la tv şi în faţa blocului. Cu toate astea, o brichetă sau un breloc i-a făcut mai fericiţi. Nu au stat să asculte însă argumentele noastre, destul de solide pot să zic. Unul dintre cei abordaţi a fost la început pornit clar pe noi, ne-a spus că el nu face, nu drege, nu merge, nu crede, că nu suntem deloc convingători… Era ferm convins că îl va vota pe cel care îi dă sacul cu cartofi… Ce-i pasă lui de străzile care erau ca dracu’ pe acolo… lui să îi facă provizia pe o săptămână şi e fericit. După ce a primit un c*c*t de plastic a zis cică: “da’ voi vă pricepeţi aşa să manipulaţi oamenii, pe mine m-aţi convins, gata!”. Frate, ce manipulare? Dacă asta numeşti tu manipulare, stai să îmi vezi şantajul emoţional că atunci o să te apuci să donezi bani partidului.

În fine, cu asta vreau să demonstrez că nu ne-am europenizat deloc, tot în văgăuna noastră cu iz comunist o ardem dubios. Ei ne dau şi noi primim bucuroşi… Nu, nu e vina lor, a celor care primesc, pentru că n-au… Nimeni nu îţi zice să nu iei, dar când alegi ceva, alege cu cap, nu aşa. Că mulţi promit… iar strategiile de campanii electorale acum nu mai sunt cu argumente şi fapte, acum se face apel la sensibilitatea poporului şi Slavă Cerului că avem un român sensibil şi plin de nevoi!

Campanie plăcută…

“In violent times, you shouldn’t have to sell your soul” e deja fumată!

(P.S.: Nu menţionez numele partidului, nu de alta dar pe blogul ăsta, cât îl moderează persoana mea, nu se face campanie moca pentru nimeni!)

1 Mai “grătăricesc”

Au trecut 69 de ani de când 1 Mai e “celebrată” şi în ograda mioritică. “Ziua Internaţională a Muncii”, aşa cum e cunoscută, e însă mai “bătrână”, aniversată înca din 1889 şi reprezintă un omagiu adus celor care au murit în urma grevei generale din Chicago.

Dacă pe atunci, prin 1939, Carol al II-lea urmărea să foloseasca acest prilej pentru a scoate în stradă clasa muncitoare şi pentru a încerca să îi aranjeze astfel încât să se “plieze” pe dictatura lui proprie şi personală, în comunism s-a încercat un fel de preamărire a cuplului ceauşist, cum de altfel erau mai toate ceremoniile (de orice gen), un alt mijloc de omagiere a celor doi.

Înainte de ‘90, 1 Mai-ul scotea în stradă mii de oameni, dacă nu şi mai mult. Bulevardele importante erau pline de oameni cu pancarte care strigau de zor. Acestia erau împarţiţi în sectoare şi instruiţi în prealabil de către propagandişti să deformeze realitatea cu un fals entuziasm şi o bucurie spontană. Lozinci precum “Ceauşescu, România, viitorul!” sau “Trăiască şi înflorească scumpa noastră patrie, Republica Socialistă România, liberă, independentă şi demnă în rândul naţiunilor lumii!” erau de dinainte învăţate şi orice altă improvizaţie, indiferent dacă era bună sau rea, l-ar fi costat pe autor scump.

Scurt istoric rezumat

Totul a început de la faptul că se doreau doar 8 ore de muncă pe zi (care nouă azi ni se par interminabile… da’ pe vremea lor stăteau de dimineaţa până seara… şi munceau, nu glumă, nu ca azi când muncitorii stau şi beau pe şantier şi se hilizesc de nu se mai termină lucrările în veci - vezi pasajul de la Universitate).

La 1 mai 1886 mai mulţi muncitori, în special din domeniul construcţiilor, s-au manifestat in Statele Unite, dar cea mai gravă mişcare se pare că a fost in Chicago. Pentru ce toate astea? Păi ca să muncim şi noi mai ca oamenii, pentru că şi-au câştigat acest drept şi fără micşorare de salariu. Şi bineînţeles demonstraţii fără victime nu există. De aceea ziua de 1 mai este şi un mijloc de comemorare a celor care au murit în timpul acelor demonstraţii.

Cum suntem noi muncitori de ziua oamenilor muncii?

Înainte erau mitinguri şi defilări prin tot Bucureştiul… şi nu numai. Clasa muncitoare ieşea în stradă şi se bucura fără spontaneitate de ziua liberă. Că oricum altceva mai interesant nu aveai ce face. Era o aniversare publica…

Astăzi se iese la renumita “iarbă verde” cu bunici, parinţi, puradei, căţei, manele, mici şi bere. Nu am stat să contorizez de câte ori am auzit cuvintele “mici şi bere” pe ziua de azi. Şi uite aşa gaşca înşirată mai sus se duce la margine de Bucureşti cu Loganu’, îşi întinde cearceafu’, dă drumu’ la manea, bagă grătaru’, scoate PET-u de bere şi aşa începe distracţia în stil românesc. Nici nu mai e nevoie să descriu peisajul încărcat de pungi de plastic, hârtii, cutii şi sticle, farfurii de plastic şi pahare de unică folosinţă. E atât de dezolant să îi vezi cum se manifestă… pe mine personal şi subiectiv, mă îngrozeşte numai gândul la acestă imagine şi la modul lor de entertainment.

O altă alternativă la 1 Mai muncitoresc este litoralul… În special Vama Veche unde se aplică în zilele astea conceptul “cort la cort”. Hipioţii de altă dată povesteau cum era Vama de odinioară, un loc în care veneai şi îţi îngropai sufletul în nisip. Azi Vama este locul care te face “cool”. Azi Vama înseamnă sex pe plajă, iarbă, mai nou manele, manelozauri, piţipoance şi alcool cât cuprinde.

Azi cu toţii pleacă la mare de 1 Mai… sau prin Băneasa pe acolo, că nu ai nevoie neapărat de masină, te duce 301 de la Romană cu tot cu coşul cu mici si bere, oricum, undeva la “iarbă verde”. Cred că cei mai câştigaţi sunt ăia care pleacă la munte…

Ca surse avem oleacă de Wikipedia, un Jurnal Naţional, Metalhead, puţină minte, o linguriţă de istorie şi un strop de critică amestecată cu dezgust şi dă singură în colocot… nu e nevoie de foc. Totul se condimentează cu subiectivism. Vă doresc un 1 Mai fericit… Şi nu uitaţi să reciclaţi… pffff :-J

Wild is the wind… nu?

Monumentul fără rost: admiraţi cutia acrobată !

Nu fac absolut niciun comentariu… azi. Imaginile vorbesc de la sine… Vântu’ e de vină, nimeni nu ar arunca cutia de la un aer condiţionat pe geam… Niciodată!

L.E.: acest accesoriu se poate folosi ca şi “apărător de firmituri” de la vecinu’ de deasupra. Eeee… la asta nu v-aţi gândit până acum… Deci românu e inventiv!

Campania lu’ pfff…

*** Şi îmi spusesem că nu vreau să bag vreo tentă de politic pe aici pe blog, dar nu mă pot abţine, mai ales după ziua de azi, absolut ridicolă şi anume la nivelul electoral, dacă pot spune aşa.

În primul rând “actele de caritate” ale lu’ Vanghelie, pardon, ale primariei sectorului 5 şi ale fundaţiei “scuză-mă dar nu ţi-am reţinut numele”. Şi cică acele pacheţele în valoare de 50 de lei (noi, evident), ar fi trebuit să ajungă numai la “ăia cu carnete”, cum spunea o oarecare tanti pe acolo. Din ce s-a dorit a fi o chestie umanitară (mă îndoiesc), s-a ajuns la un trist şi penibil spectacol. Păi şi normal că nu ştiu câţi pensionari se îmbulzeau şi se călcau în picioare (şi pe faţă chiar) pentru o pungă cu un salam, un cârnat, un cozonac şi un suc, din moment ce o pensie e de 3 milioane de lei (vechi, evident), ba chiar şi mai puţin. Acestea fiind datele problemei, politicianul, care are nevoie de una bucată campanie + 2 sau 3 strategii acolo + sprijin de la nenea Gheorghe şi tanti Lenuţa ca să câştige la primarie (în cazul de faţă) şi să se aşeze confortabil pe un scaun de “jdemii” de dolari (a se citi “euro”), se va folosi de orice tertipuri, şmecherii, de orice mişcari care par, sa zic, nobile şi binevoitoare. Şi cum ştie că cine dă… ar trebui să şi primească, de ce să nu pară interesat de ceea ce inseamnă populaţia unui sector/oraş/etc. şi să pună osu’ la treaba, prin intermediari, evident… Că incercarea moarte n-are. Mai ales că vine Pastele… coincidenţă, nu?!?!?

Şi povestea se repetă şi în alte regate… nu foarte îndepărtate, în Berceni se aude (de fapt, se vede, ce să mai) că PD-L-ul ar fi cu dare de mana la miei… ambalaţi frumos în pungi cu sigla partidului.

Măi să fie… ăsta e cel mai dizgraţios lucru posibil. Să încerci să îţi faci campanie pe spinarea unor oameni care chiar au nevoie de ajutor… Să se ajungă la imbranceli şi cozi mai ceva ca la stadion de parca ar fi venit Metallica… pai da’ ne-am întors de unde am pornit: la raţii, la cozi de la 1 AM? Frumos. Dar sunt curioasă… oare românul nostru mai pune botu’ la astfel de acţiuni sau deja s-a obişnuit cu aceste miscari menite să aducă puncte în plus în sondaje. Vom vedea… la sondaje.

Şi un mic sfat, că ştim că românul (şi nu numai) se înghesuie la produse de tipul “cât mai mult şi cât mai moca” : La pomul lăudat să nu te duci cu sacul… du-te cu tancu’, intra în mulţime, îţi iei mielu’ (sau ce o fi) şi pleci.

Cine sunt eu să critic? Un nimeni celebru!

Conferinţele Olimpiadelor Comunicării

În primul rând, felicitări organizatorilor care au ales teme numai bune de dezbătut. Apoi detaliile tehnice şi de organizare iarăşi au un plus. Dar să nu ne limităm la aspectele de exterior pentru că înăuntru discuţiile au curs de la sine. Din păcate am ajuns doar în ultima zi de conferinţe, dar nu mă plâng :P.
Teme dezbătute, deja se ştiu, dar pentru necunoscători le voi reaminti… Şi anume avem: PR comercial vs. PR politic, Ştampila de pe frunte: primul pas în nemurirea politică şi ultima temă, Drumurile de carieră într-o agenţie de comunicare.

PR comercial vs. PR politic
Un şir de prezentări, două la produse comerciale, mai pe larg SensiBlu şi Dacia, precum şi două la “subiecţi” politici din anul 2004, Andrei Chiliman şi Adrian Inimăroiu. Campanii interesante, invitaţi la fel de interesanţi. Sincer şi subiectiv, prezentarea Adrianei Săftoiu mi s-a părut cea mai interesantă deşi nu a avut vreun suport PowerPoint alături. Bila gri, să nu îi zicem neagră, îi revine în schimb Ioanei Grindeanu care nu a captat cu aceeaşi putere atenţia publicului… sau mă rog, a mea, dar campania mi s-a părut atractivă.
Campaniile comerciale s-au bazat foarte mult pe aspectul creativ şi chiar au fost alese numai bine pentru că au fost de efect.
Aşa în câteva cuvinte, concluziile de aici sunt că, dacă eşti bun şi uneori nu aplici normele etice învăţate în facultăţile cu specializare în comunicare, poţi ajunge mare şi tare, poţi duhni de atâta succes(uri ;)) ) (şi nu era nevoie de o conferinţă ca să aflii asta pentru că avem şi noi exemplele noastre binecunoscute în acest sens). Cu toate astea, o conferinţă de genul ăsta te ambiţionează puţin, într-un sens cât se poate de bun şi pe mine una mă face să mă gândesc: dacă eu aş fi PR-ist şi mi s-ar da pe mana imaginea unui om necunoscut public, aş putea oare să îl fac primar de sector?

Ştampila de pe frunte: primul pas în nemurirea politică
Nu ştiu de ce, dar tema asta nu mi s-a părut a fi abordată cu foarte multă seriozitate, mai mult s-a râs, şi am aflat ca Ludovic Orban zâmbeşte frumos nevestelor. Poate pentru invitaţi, aceasta a fost şi o oportunitate să îşi mai facă puţină publicitate electorală partidului. E o ocazie, nu? O grămadă de studenţi, deci muuuuuult drept de vot, cine nu ar profita :)). În fine, Ciutacu, la fel de pornit pe Băsescu, deşi el afirmă ca nu e aşa… Adriean Videanu şi ale sale borduri, dar a avut dreptate atunci când a spus că cel mai repede se lipesc de om etichetele negative. Şi încă una bună, de la Bogdan Olteanu, cu aproximaţie: cine are etichete, vrea să scape de ele (sau se bucură de ele? :P), cine n-are, să-şi ia.
Mă voi limita la doar atât, venind cu o singură remarcă: înţeleg că rolul de politician îţi ia destul de mult timp şi ajungi să fii ocupat până peste cap, iar OC sunt un eveniment micuţ faţă de celelalte probleme ale Bucureştiului, dar nu era oare frumos ca dezbaterea să se termine cu toţi invitaţii prezenţi? Adică nici noi poate nu ne-am dus la cursuri şi seminarii [nu că ar fi mare chestie, dar contează şi astea], pentru ca să vă ascultăm, să vă întrebăm şi poate să şi învăţăm ceva din toate lucrurile pe care ni le ziceţi. Dar să zic, de data asta trecem cu vederea… că e an electoral :-J. Oricum, antrenantă dezbatere.

Drumurile de carieră într-o agenţie de comunicare
O discuţie despre cam ce îţi trebuie şi în ce măsură pentru a lucra în advertising. Şi ca în orice domeniu, părerile sunt împărţite: pe de-o parte e nevoie de un CV bun, de o scrisoare de intenţie impresionantă (a nu se citi copiată de pe net), o experienţă (în domeniu… sau nu), iar pe de altă parte e nevoie de talent, pasiune dar şi de o vârstă, să zic, pe măsura experienţei (a se reţine… experienţă în advertising).

All in all, concluzia finala, per total, este că astfel de conferinţe ar trebui să se organizeze mai des, mai ales pentru viitorii comunicatori, nu de alta, dar să ştim şi noi în ce ne băgăm şi cu ce se mănâncă toate cuvintele astea care pentru un “outsider” :)) sunt nişte mistere… până şi pentru noi sunt. E bună interacţiunea între oamenii cu experienţă şi cei care vor să ajungă la fel de sus ca aceştia, iar dialogul faţă în faţă e o cale de a afla mai multe informaţii pentru că ai şansa (repet, şansa) de a cunoaşte exact ce te interesează de la nişte oameni care au urmat drumul pe care ţi l-ai ales şi tu. Asta aşa ca să pot sublinia că practica bate teoria… dar teorie fără practică nu exista…

(Şi chiar nu merge căruţa dacă n-are patru roţi :P.)

PS: Menţionez că am participat la Olimpiadele Comunicării alături de cea mai fun echipă, HIPPIE, alcatuită din 5 hipioti adevaraţi: Corina, Ramona, Alex, Cătă şi Mădă (adică eu aici de faţă). Nu ne-am calificat, din păcate, dar o experienţă în plus nu este în dezavantajul nimănui. Din contră. M-a făcut să îmi dau seama că PR-ul e o chestie foarte interesantă (recunosc, nu am agreat această materie în primul semestru, ba dimpotrivă, dar am avut motive).

Încheierea programului, punct.

Remember that?

Cine îşi mai aduce aminte de desenele animate “Beetlejuice”?
Mie una mi-au marcat copilăria, ca şi alte desene animate, bineînţeles. Mi-am adus aminte de ele dupa ce am vorbit despre alte desene marcante ale copilăriei noastre fericite post-decembriste :P, precum “Bambi”, “Anastasia”, “Snow White” sau “Alice in Wonderland” care erau mai inocente de felul lor.
Păcat că azi avem “Tabăra lui Lazlo” şi “Colegul Meu de Bancă e o Maimuţă”. În plus, desene care ne învăţau pe noi engleza, precum “Dexter şi Deedee”, “Ed, Edd & Eddy” sau “Cow and Chicken”, în felul lor stupide… sunt acum traduse.
Deci… enjoy “Intro”-ul de la “Beetlejuice”, mie mi-a trezit amintiri din vremurile “vechi” şi parcă a curs şi o lacrimă.. nOOOOT! Deci uită-te :




Libertate de sezon şi numai la reducere!

Pentru că toţi am auzit măcar o dată în viaţă (şi dacă nu ai auzit… PE CE LUME TRĂIEŞTI?!?!?) expresiile “America, ţara tuturor posibilităţilor” sau “America is a free country!”, na poftim realitate cruntă. Pentru că aşa cum bine spunea al nostru mioritic şi anume Caragiale, “este sublimă… dar lipseşte” dar nu chiar cu desăvârşire… Bine că măcar îi filmează, poate le dau şi casetele acasă ca să le arate la nepoţi :-J. Deci aşadar şi prin urmare, să renunţăm la cliseele care fac publicitate moca, pe de-a moaca… gratis, sa deschidem ochişorii şi să ne apreciem ţara unde măcar avem voie sa hrănim păsările, să ne dam cu “biţa” ( :)))) ) aka bicicleta sau cu rolele. Ce să mai pomenesc de camerele de luat vederi din intersecţii… Suntem mai tari ca ţara lui Columb! Am zis!

Ar mai exista o explicaţie… poate că lor trebuie să li se spună exact ce trebuie să facă, eventual să li se arate live… Încă o dilemă!

Mulţumim pentru poza primită direct şi la pachet din “Ţara Tuturor Posibilităţilor”, prin minunile tehnologiei, lui Alex Radu aka my dear ro-american uncle.

În altă ordine de idei, Summitul, binecuvântarea din ultimele zile, a trecut… de mâine iar conspecte, proiecte şi teste … tot tacâmu… Păcat, începusem să mă obişnuiesc… Şi culmea, îmi şi plăcea. Bummer!

M-aş putea obişnui cu…

-străzi goale, fără atâta poluare, străzi închise, poliţie rutieră, jandarmi şi fluiere prin centru… şi nu numai. Chiar că ar prinde bine. Când am fost ieri pe la Unirii spre Universitate şi apoi încolo spre Cişmigiu şi după, în direcţia Calea Victoriei, parcă nu mai eram în Bucureşti, fără claxoane, fără praf şi gaze din ţevile de eşapament… Un vis cu Summit-ul ăsta!

-zilele libere, fără obligaţii, fără absenţe, fără preocupări “didactice”, proiecte şi referate, teste din ziare, conspecte, documentări, analize etc. Doar frecare de mentă cum vreau eu: o carte, un film, afară, în casă, pe plaja…

-mama acasă… Asta înseamnă mereu curat şi ordine în casă, cafea gata făcută, shopping… Fun, fun fun!

- primăvara. Deşi nu îmi place… decât din Mai incolo… Dar merge, e cald, bine şi frumos.

- schimbatul bordurilor şi reparatul străzilor de dimineaţă… Asta dacă dimineaţa ar însemna de la 2 PM încolo. Şi dacă aş avea nişte boxe mai de Doamne-ajută.

-trezitul de dimineaţă pentru ca să ajung la ore… Dacă aş avea un teleportator ar fi chiar o plăcere… NOOOT!

Şi m-aş mai obişnui cu multe chestii, schimbarea ar trebui să fie un fel de evoluare de la un stadiu mediu la unul mai avansat, dar nu e întotdeauna. Aşa că probabil nu ar trebui să mă instalez prea comod şi să mă obişnuiesc şi anume cu trândăveala pe care am început-o încă de săptămâna trecută, de joi. Dar nu pot să mă abţin. Aşadar… vă urez lene plăcută zilele astea şi profitaţi de ele din plin şi asta pentru că drumul până la Paşte şi 1 Mai e lung… cel puţin aşa pare acum.

Joaca de-a chibritele

Sunt cateva chestii pe care nu mi le explic… Una dintre ele este, cu precadere, tot entuziasmul asta cu care animalele sunt puse sa se lupte ori sunt chinuite, pentru spectacolul si satisfactia unor oameni fara pic de minte. Si aici incadrez luptele de caini, coridele, cursele de cai, melci, popandai si cu ce s-or mai face, vanatorile de dragul de a trage cu pusca etc.

Daca exista vreo explicatie rationala as dori din tot sufletul sa o aud…

Am vazut ieri pe Realitatea un asa zis spectacol foarte urmarit si foarte cunoscut in care se dadea drumu la o gasca imensa de oi pe o strada, bineinteles asigurata de niste chestii de metal care sa fereasca publicul de eventualele accidente. Ei bine, oile alea care nu aveau nicio vina saracele, alergau de nebune pe traseu, faceau si atac de cord naiba pe acolo. Si pentru ce, ca nici macar nu e fun? Ce e asa interesant sa vezi niste oi fugind, du-te la stana si uita-te acolo daca tot te pasioneaza.

Si asta e nimic pe 2 fata de ce alte placeri interzise mai au oamenii cu animalele lor. Daca au ajuns sa isi bata javrele (de la pitbull si boxer in sus) ca sa la inraiasca si apoi sa le omoare ei cu mainile lor in lupte :|. Daca atat de evoluati suntem, chiar ca raman fara cuvinte. Sa nu zic de acei oameni cu stare care o ard prin paduri si impusca tot ce le iese in cale… fara nici un rost, doar de placere sadica. E ca si cum eu mi-as lua o pusca d-aia smechera si as iesi, sa zic, pe la universitate, si as incepe sa impusc ce imi iese in cale, doar de fun… Goin’ Huntin’! Si daca tot e vorba de cruzime… ce sa mai zic de cum sunt omorate focile. Mie nu mi se pare deloc normal, etic sau corect.

Daca animalele ar avea la dispozitie o zi in care sa isi bata in halul asta joc de oameni, fac pariu ca ar face-o.

Nimic nou, nu ne pasa, aiurea lege de protectie a animalelor, it’s crap!