Conferinţele Olimpiadelor Comunicării

În primul rând, felicitări organizatorilor care au ales teme numai bune de dezbătut. Apoi detaliile tehnice şi de organizare iarăşi au un plus. Dar să nu ne limităm la aspectele de exterior pentru că înăuntru discuţiile au curs de la sine. Din păcate am ajuns doar în ultima zi de conferinţe, dar nu mă plâng .
Teme dezbătute, deja se ştiu, dar pentru necunoscători le voi reaminti… Şi anume avem: PR comercial vs. PR politic, Ştampila de pe frunte: primul pas în nemurirea politică şi ultima temă, Drumurile de carieră într-o agenţie de comunicare.

PR comercial vs. PR politic
Un şir de prezentări, două la produse comerciale, mai pe larg SensiBlu şi Dacia, precum şi două la “subiecţi” politici din anul 2004, Andrei Chiliman şi Adrian Inimăroiu. Campanii interesante, invitaţi la fel de interesanţi. Sincer şi subiectiv, prezentarea Adrianei Săftoiu mi s-a părut cea mai interesantă deşi nu a avut vreun suport PowerPoint alături. Bila gri, să nu îi zicem neagră, îi revine în schimb Ioanei Grindeanu care nu a captat cu aceeaşi putere atenţia publicului… sau mă rog, a mea, dar campania mi s-a părut atractivă.
Campaniile comerciale s-au bazat foarte mult pe aspectul creativ şi chiar au fost alese numai bine pentru că au fost de efect.
Aşa în câteva cuvinte, concluziile de aici sunt că, dacă eşti bun şi uneori nu aplici normele etice învăţate în facultăţile cu specializare în comunicare, poţi ajunge mare şi tare, poţi duhni de atâta succes(uri ) ) (şi nu era nevoie de o conferinţă ca să aflii asta pentru că avem şi noi exemplele noastre binecunoscute în acest sens). Cu toate astea, o conferinţă de genul ăsta te ambiţionează puţin, într-un sens cât se poate de bun şi pe mine una mă face să mă gândesc: dacă eu aş fi PR-ist şi mi s-ar da pe mana imaginea unui om necunoscut public, aş putea oare să îl fac primar de sector?

Ştampila de pe frunte: primul pas în nemurirea politică
Nu ştiu de ce, dar tema asta nu mi s-a părut a fi abordată cu foarte multă seriozitate, mai mult s-a râs, şi am aflat ca Ludovic Orban zâmbeşte frumos nevestelor. Poate pentru invitaţi, aceasta a fost şi o oportunitate să îşi mai facă puţină publicitate electorală partidului. E o ocazie, nu? O grămadă de studenţi, deci muuuuuult drept de vot, cine nu ar profita ). În fine, Ciutacu, la fel de pornit pe Băsescu, deşi el afirmă ca nu e aşa… Adriean Videanu şi ale sale borduri, dar a avut dreptate atunci când a spus că cel mai repede se lipesc de om etichetele negative. Şi încă una bună, de la Bogdan Olteanu, cu aproximaţie: cine are etichete, vrea să scape de ele (sau se bucură de ele? ), cine n-are, să-şi ia.
Mă voi limita la doar atât, venind cu o singură remarcă: înţeleg că rolul de politician îţi ia destul de mult timp şi ajungi să fii ocupat până peste cap, iar OC sunt un eveniment micuţ faţă de celelalte probleme ale Bucureştiului, dar nu era oare frumos ca dezbaterea să se termine cu toţi invitaţii prezenţi? Adică nici noi poate nu ne-am dus la cursuri şi seminarii [nu că ar fi mare chestie, dar contează şi astea], pentru ca să vă ascultăm, să vă întrebăm şi poate să şi învăţăm ceva din toate lucrurile pe care ni le ziceţi. Dar să zic, de data asta trecem cu vederea… că e an electoral :-J. Oricum, antrenantă dezbatere.

Drumurile de carieră într-o agenţie de comunicare
O discuţie despre cam ce îţi trebuie şi în ce măsură pentru a lucra în advertising. Şi ca în orice domeniu, părerile sunt împărţite: pe de-o parte e nevoie de un CV bun, de o scrisoare de intenţie impresionantă (a nu se citi copiată de pe net), o experienţă (în domeniu… sau nu), iar pe de altă parte e nevoie de talent, pasiune dar şi de o vârstă, să zic, pe măsura experienţei (a se reţine… experienţă în advertising).

All in all, concluzia finala, per total, este că astfel de conferinţe ar trebui să se organizeze mai des, mai ales pentru viitorii comunicatori, nu de alta, dar să ştim şi noi în ce ne băgăm şi cu ce se mănâncă toate cuvintele astea care pentru un “outsider” ) sunt nişte mistere… până şi pentru noi sunt. E bună interacţiunea între oamenii cu experienţă şi cei care vor să ajungă la fel de sus ca aceştia, iar dialogul faţă în faţă e o cale de a afla mai multe informaţii pentru că ai şansa (repet, şansa) de a cunoaşte exact ce te interesează de la nişte oameni care au urmat drumul pe care ţi l-ai ales şi tu. Asta aşa ca să pot sublinia că practica bate teoria… dar teorie fără practică nu exista…

(Şi chiar nu merge căruţa dacă n-are patru roţi .)

PS: Menţionez că am participat la Olimpiadele Comunicării alături de cea mai fun echipă, HIPPIE, alcatuită din 5 hipioti adevaraţi: Corina, Ramona, Alex, Cătă şi Mădă (adică eu aici de faţă). Nu ne-am calificat, din păcate, dar o experienţă în plus nu este în dezavantajul nimănui. Din contră. M-a făcut să îmi dau seama că PR-ul e o chestie foarte interesantă (recunosc, nu am agreat această materie în primul semestru, ba dimpotrivă, dar am avut motive).

Încheierea programului, punct.