1 Mai “grătăricesc”

Au trecut 69 de ani de când 1 Mai e “celebrată” şi în ograda mioritică. “Ziua Internaţională a Muncii”, aşa cum e cunoscută, e însă mai “bătrână”, aniversată înca din 1889 şi reprezintă un omagiu adus celor care au murit în urma grevei generale din Chicago.

Dacă pe atunci, prin 1939, Carol al II-lea urmărea să foloseasca acest prilej pentru a scoate în stradă clasa muncitoare şi pentru a încerca să îi aranjeze astfel încât să se “plieze” pe dictatura lui proprie şi personală, în comunism s-a încercat un fel de preamărire a cuplului ceauşist, cum de altfel erau mai toate ceremoniile (de orice gen), un alt mijloc de omagiere a celor doi.

Înainte de ‘90, 1 Mai-ul scotea în stradă mii de oameni, dacă nu şi mai mult. Bulevardele importante erau pline de oameni cu pancarte care strigau de zor. Acestia erau împarţiţi în sectoare şi instruiţi în prealabil de către propagandişti să deformeze realitatea cu un fals entuziasm şi o bucurie spontană. Lozinci precum “Ceauşescu, România, viitorul!” sau “Trăiască şi înflorească scumpa noastră patrie, Republica Socialistă România, liberă, independentă şi demnă în rândul naţiunilor lumii!” erau de dinainte învăţate şi orice altă improvizaţie, indiferent dacă era bună sau rea, l-ar fi costat pe autor scump.

Scurt istoric rezumat

Totul a început de la faptul că se doreau doar 8 ore de muncă pe zi (care nouă azi ni se par interminabile… da’ pe vremea lor stăteau de dimineaţa până seara… şi munceau, nu glumă, nu ca azi când muncitorii stau şi beau pe şantier şi se hilizesc de nu se mai termină lucrările în veci – vezi pasajul de la Universitate).

La 1 mai 1886 mai mulţi muncitori, în special din domeniul construcţiilor, s-au manifestat in Statele Unite, dar cea mai gravă mişcare se pare că a fost in Chicago. Pentru ce toate astea? Păi ca să muncim şi noi mai ca oamenii, pentru că şi-au câştigat acest drept şi fără micşorare de salariu. Şi bineînţeles demonstraţii fără victime nu există. De aceea ziua de 1 mai este şi un mijloc de comemorare a celor care au murit în timpul acelor demonstraţii.

Cum suntem noi muncitori de ziua oamenilor muncii?

Înainte erau mitinguri şi defilări prin tot Bucureştiul… şi nu numai. Clasa muncitoare ieşea în stradă şi se bucura fără spontaneitate de ziua liberă. Că oricum altceva mai interesant nu aveai ce face. Era o aniversare publica…

Astăzi se iese la renumita “iarbă verde” cu bunici, parinţi, puradei, căţei, manele, mici şi bere. Nu am stat să contorizez de câte ori am auzit cuvintele “mici şi bere” pe ziua de azi. Şi uite aşa gaşca înşirată mai sus se duce la margine de Bucureşti cu Loganu’, îşi întinde cearceafu’, dă drumu’ la manea, bagă grătaru’, scoate PET-u de bere şi aşa începe distracţia în stil românesc. Nici nu mai e nevoie să descriu peisajul încărcat de pungi de plastic, hârtii, cutii şi sticle, farfurii de plastic şi pahare de unică folosinţă. E atât de dezolant să îi vezi cum se manifestă… pe mine personal şi subiectiv, mă îngrozeşte numai gândul la acestă imagine şi la modul lor de entertainment.

O altă alternativă la 1 Mai muncitoresc este litoralul… În special Vama Veche unde se aplică în zilele astea conceptul “cort la cort”. Hipioţii de altă dată povesteau cum era Vama de odinioară, un loc în care veneai şi îţi îngropai sufletul în nisip. Azi Vama este locul care te face “cool”. Azi Vama înseamnă sex pe plajă, iarbă, mai nou manele, manelozauri, piţipoance şi alcool cât cuprinde.

Azi cu toţii pleacă la mare de 1 Mai… sau prin Băneasa pe acolo, că nu ai nevoie neapărat de masină, te duce 301 de la Romană cu tot cu coşul cu mici si bere, oricum, undeva la “iarbă verde”. Cred că cei mai câştigaţi sunt ăia care pleacă la munte…

Ca surse avem oleacă de Wikipedia, un Jurnal Naţional, Metalhead, puţină minte, o linguriţă de istorie şi un strop de critică amestecată cu dezgust şi dă singură în colocot… nu e nevoie de foc. Totul se condimentează cu subiectivism. Vă doresc un 1 Mai fericit… Şi nu uitaţi să reciclaţi… pffff :-J