De fapt cine decide ce e aia frumuseţe sau urâţenie? Adică până la urmă suntem atât de diferiţi… Şi câţi oameni, atâtea gusturi. O discuţie pe care am auzit-o recent se refera la faptul că nişte specialişti au luat chipurile mai multor femei considerate frumoase şi au facut un fel de mix şi a ieşit o chestie hidoasă.
După mine, frumuseţea e doar o concordanţă între fiecare trăsătura pe care o ai. E vorba de cât de mult se potrivesc toate pe tine. Aşa cum nu poţi sa bagi portocaliu cu galben sau mov cu roşu (care mie mi se par nişte combinaţii nepotrivite), aşa nu poţi să pui nişte ochi mici, un nas minuscul şi eventual o gura inexistentă pe faţa unui om.
Frumuseţea e armonie.
Frumuseţea e un fel de atmosferă.
Să fii atent atunci când stai aproape de un om frumos (psihic sau fizic), când stai într-un loc fascinant… Să îţi observi trăirile când simţurile tale îşi găsesc un pic de linişte. Nu mai stai să observi fiecare defect… te bucuri numai de ceea ce vezi. Şi mai mult sau mai puţin adevărat este că frumuseţea e subiectivă… Iar tipurile de frumuseţe, repet, sunt nenumărate, pentru că fiecare vede ce vrea să vadă, pe baza propriei experienţe.
“…aşa nu poţi să pui nişte ochi mici, un nas minuscul şi eventual o gura inexistentă pe faţa unui om.”
Asta imi suna a o fosta colega de-a noastra din generala :-”
ma intreb oare despre cine e vorba? :-” >:)… nOOOOT
))
scriu si eu despre frumusete, dar din perspeciva sociologica
http://catalinarezeanu.wordpress.com/
poate vrei sa schimbam impresii