Mi-am făcut un nou obicei, de a ieşi dimineaţa, dacă mă trezesc, cu rolele. Am zis dimineaţa pentru că seara e plin parcul şi trotuarul de moşi, babe, copii şi părinţi… Absolut deprimant. Şi ce mă deranjează este că cei înşiraţi un pic mai devreme nu s-ar da din calea ta pentru nimic în lume. Mai merg şi pe banda pentru biciclişti sau înşiraţi pe tot trotuarul. Poţi să ţipi la ei “paaaaaaaaaaarrr-dooooooon!” până îţi vine rău… E ca şi cum ai vrea să muţi munţii din loc. Dar e aşa de greu să te dai din calea mea? Nu de alta dar te vei trezi cu plodul sub roţile mele şi eu nu o să am nici o mustrare de conştinţă… Îmi aduc aminte că am păţit-o o dată. Copilul mergea în zig-zag, iar frâna mă lasă mereu la nevoie (şi de pomană puneam eu frână oricum). Am ţipat după copilu’ ăla de am răguşit… şi bineînţeles, nu s-a dat. Singura soluţie a fost să îl iau în braţe (şi să fug cu el). Nu a păţit nimic, evident. Ba chiar cred că i-a plăcut. Dar cum nesimţirea e mare, ta-su m-a înjurat de toţi morţii şi răniţii. L-am înjurat şi eu înapoi, cum e politicos, şi mi-am văzut de ale mele.
Tot în categoria “dă-te la o parte!” intră şi întâlnirile întâmplătoare a două (sau mai multe) familii fericite, cu mulţi plozi şi multe cărucioare. Şi culmea e că aceste minunate familii fericite, cu plozi şi cărucioare cu tot, se opresc fix, dar fix (!!!!!!!!!!!!) în mijlocul drumului… eventual ocupă toată aleea. Ca exemplu concret iau reuniunile din faţa Mega Image-ului din Titan.
“Dă-te la o parte!” se aplică şi în supermarketuri. Tocmai m-am întors dintr-unul. Şi nu mi-a făcut nici o plăcere să mă duc acolo… Ba mai mult, mi-a pierit toată pofta de mâncare după ce am făcut la manevre ca să nu nimeresc vreo babă care nu are stare acasă şi a ieşit după un ziar şi-o floare. Majoritatea se opresc FIX în mijlocul drumului… sau merg atât de încet, încât îţi vine să dai cu ei de toţi “pămânţii”. Dacă ei ies în supermarket ca şi cum ar ieşi la plimbare, asta nu înseamnă că şi eu apreciez că mă duc la muzeu. Nu!
“Pardon!” în ziua de azi nu mai există în vocabularul lor. Strada, raionul li se cuvine… Pentru ei îmi voi lua o chestie cu electroşocuri… Cât despre mersul cu rolele, am văzut un claxon foarte tare, care scoate nişte zgomote absolut oribile.
P.S.: poate că par nepoliticoasă, nu sunt. Dar şi dacă aş fi, măcar am o scuză… eu nu am cei “7 ani de-acasă”, am numai 6…
Bine ca pe messenger nu trebuie sa spunem “pardon” cand ne punem un status. Ai un loc al tau si ti se cuvinte; in spatiul public nu mai ai nici acea distanta de 50 de cm pentru confortul psihic :-<
Pff… de spus nu spunem pardon, dar se mai gaseste cate o suferinta care sa zica de tine ca nu te mai suporti cu statusurile tale… vezi exemplul “Busy” si replica lui la status e “Da’ daca tot esti busy de ce nu stai pe invisible?”… raspunsu e “Uite d-aia ca asa are persoana mea chef!”.
Spatiul public e preeeeeaaaaaaaa public 8-|.
Eu obisnuiam sa ies cu rolele in parc dupa 9 PM, chiar si la ora aceea era aglomerat, dar incepea sa se elibereze.
Nu stiu prin ce cartier sta Ionut, dar in Ghencea, mai exact pe langa si prin parc e plic de expirati inclusiv la ora 11 seara.Banuiesc ca nu mai trebuie sa precizez ca se uita stramb cand e cineva cu rolele pe langa ei. De parca tinerii din ziua de azi ar fi Satana reincarnat. Sau mai bine as spune clonat ca suntem cam multi tineri. Oamenii astia sunt peste tot si mai curios e faptul ca parca au invadat numai Bucurestiul. Pe la mine prin Sighet nu exista asa ceva si nici in Cluj.Cel putin nu atat de multi. In cel mai rau caz te mai impiedici de ei duminica, dar in rest nu prea.
Apropo de Satana… chiar ma gandeam sa imi fac un fel de claxon care sa zica “Sataaaanaaaaa!” si sa il pun persoanei care nu se da fix in ureche…
“Faceti loc! Trece Satana!!!!!” sau “Mamaie da-te ca te iau cu mine-n iad!”